Ne-am alăturat Clusterului Transilvania IT

….pornind de la principiul ”Unde-s mulți puterea crește!„

Luna august a însemnat pentru echipa CityManager, înscrierea în Clusterul Transilvania IT, alături de alți membri din domeniul IT&C cu scopul dezvoltării, creeării de parteneriate și alinierii la standardele europene, precum și crearea unui HUB de inovație și dezvoltare.

Asociația Transilvania IT este văzută în România ca cea mai mare şi influentă organizaţie creată pentru industria IT&C din România, o voce care susţine interesele domeniului atât în ţară cât şi peste graniţe, având în componenţa sa peste 250 de membri – companii, instituţii de învăţământ, dar şi organizaţii suport.

Premisa de la care Transilvania IT a luat naștere este susținerea competitivității informaționale a României în același rând cu celelalte națiuni ale lumii, având un cod etic la care subscriu toţi membrii.

Dintre obiectivele Clusterului, amintim:
  • Sprijinirea inovării
  • Contribuție în procesele de elaborare și aplicare a politicilor regionale în domeniul IT&C
  • Realizare de parteneriate strategice;
  • Colaborarea cu mediul universitar în diverse domenii de interes;
  • Informări referitoare la surse de finanțare nerambursabile;
  • Reprezentarea asociației și clusterului, precum și a membrilor la evenimente de promovare internaționale;
  • Reprezentarea intereselor și promovarea membrilor prin derularea de acțiuni și menținerea contactului cu Ambasadele României din străinătate și diferite organisme internaționale;
  • Participare la târgurile și expozițiile de pe Agenda Ministerului Economiei și altele propuse de către membri;
  • Facilitarea legăturilor și a dialogului industriei cu autoritățile publice;
  • Organizare întâlniri tematice pentru entitățile membre;
  • Informarea membrilor legat de oportunități de colaborare;
  • Identificare, analiza nevoi și oferire unor soluții privind ariile noatsre de specialitate pentru entitățile membre;
  • Realizare studii de piață, analize etc.;

Scopul principal al acestui CLUSTER, este susținerea companiilor inovative prin furnizarea de servicii specifice: cereri și oferte de tehnologie, realizare de transfer tehnologic, participare la evenimente de matchmaking și brokeraj, servicii de susținere a participării IMM-urilor la Programele de Cercetare și Inovare ale Comisiei Europene.

Creștem împreună!